Home » D:News » (R)Evoluţia votului începe cu tine!

(R)Evoluţia votului începe cu tine!

(R)Evoluţia votului începe cu tine!
Publicat: 20.10.2014
De la nivelul record de 86,19%, înregistrat la primul scrutin de după 1989, când un număr 14.826.616 de alegători s-au prezentat la urne, la o prezenţă de doar 54.37%, asigurată de 9.946.748 alegători, la primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2009.

Într-o suficienţă toxică, clasa politică s-a adaptat situaţiei, preferând unei reforme profunde cultivarea unui electorat captiv.  Astfel, calculele electorale ale partidelor au ţinut cont în mare măsură de aşa-zisul „electorat dur”, disciplinat la vot şi care îşi exercită drepturile doar în paradigma guvernării indiferent de cine şi cum o exercită. Or, în aceste condiţii, cea mai mare frică a partidelor este activarea acelui electorat care nu se simte reprezentat şi pentru care nicio formaţiune politică nu are în acest moment o ofertă credibilă.

 

SONDAJ. MERGEŢI LA VOT LA ALEGERILE PREZIDENŢIALE DIN 2 NOIEMBRIE?

 

1990. La scrutinul pentru alegerea Preşedintelui din 20 mai 1990, desfăşurat simultan cu alegerile parlamentare, din numărul total de 17.200.722 alegători, s-au prezentat la vot 14.826.616 (86,19%).

1992. Următoarele alegeri prezidenţiale s-au desfăşurat, în 1992, în două tururi de scrutin, primul în data de 27 septembrie, în paralel cu alegerile parlamentare, şi al doilea în data de 11 octombrie. În primul tur, din cei 16.380.663 alegători, şi-au exprimat opţiunea prin vot 12.496.430 cetăţeni, fiind înregistrată o prezenţă de 76.29%. La turul de scrutin care a decis Preşedintele, au votat 12.153.810 cetăţeni, prezenţa scăzând la 73.23%.

1996. În alegerile prezidenţiale din anul 1996, prezenţa la vot în primul tur, organizat în 3 noiembrie, simultan cu cele parlamentare, din 17.218.654 de alegători înregistraţi au votat 13.088.388, respectiv 76,01%. La al doilea tur de scrutin, din 17 noiembrie, prezenţa la vot a scăzut uşor, la 75.90%, la une prezentându-se 13.078.883 cetăţeni cu drept de vot. 

2000. Următoarele alegeri prezidenţiale au fost organizate în anul 2000, în două tururi de scrutin, la 26 noiembrie, simultan cu alegerile parlamentare, respectiv 10 decembrie. În primul tur, din 17.699.727 de alegători înregistraţi în liste au votat 11.559.458 (65,31%), iar în al doilea tur – 10184715 (57.50%).

2004. La scrutinul din 2004 pentru alegerea Preşedintelui, organizat, de asemenea, în două tururi – dintre care primul s-a desfăşurat, 28 noiembrie, în paralel cu alegerile parlamentare, iar altul în data de 12 decembrie – un număr de 18.449.676 alegători au fost înscrişi în liste. Din aceştia, 10.794.653 au votat la prima rundă a alegerilor (58.51%) şi 10.112.262 în cea de-a doua (55.21%).

2009. Alegerile din anul 2009 au fost primele care s-au organizat independent de scrutinul pentru alegerea membrilor Parlamentului. De această dată, însă, primul tur de scrutin, din 28 noiembrie, s-a desfăşurat simultan cu cu referendumul naţional privind parlamentul unicameral şi reducerea numărului de parlamentari la maximum 300. În primul tur, din cei 18.293.277 alegători înscrişi în listele electorale, s-au prezentat la vot 9.946.748 (54.37%), iar în turul II, care a avut loc în data de 6 decembrie, – 10.620.116 (58.02%). La primul tur de scrutin, şi-au exprimat opţiunea prin vot 51,50% din alegătorii înscrişi în listele electorale îm mediul urban şi 56,30% în mediul urban, potrivit estrimărilor făcute de INS în ziua alegerilor, pe baza unui eşantion reprezentativ format din 6.011 secţii de votare, cu marjă de eroare de +/- 3%.

Tags:
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Jean Michel Jarre, Nașul muzicii electronice. „Pentru mine, muzica electronică este la fel ca gătitul: este o activitate organică senzuală în care poți amesteca ingrediente”
Jean Michel Jarre, Nașul muzicii electronice. „Pentru mine, muzica electronică este la fel ca gătitul: este o activitate ...
Ce întâmplă cu sănătatea oamenilor de peste 50 de ani care folosesc Internetul?
Ce întâmplă cu sănătatea oamenilor de peste 50 de ani care folosesc Internetul?
Femeile dorm mai puțin și se trezesc mai des decât bărbații
Femeile dorm mai puțin și se trezesc mai des decât bărbații
Test de cultură generală. Câte laturi are Marea Piramidă din Giza?
Test de cultură generală. Câte laturi are Marea Piramidă din Giza?
„Stocarea cuantică” este mai aproape de realitate după ce oamenii de știință au rezolvat o problemă veche de 10 ani
„Stocarea cuantică” este mai aproape de realitate după ce oamenii de știință au rezolvat o problemă veche de 10 ani
Record de turiști în Japonia! Cât au cheltuit cei 3,31 milioane de vizitatori?
Record de turiști în Japonia! Cât au cheltuit cei 3,31 milioane de vizitatori?
Controversa din jurul asasinării lui Kennedy. Cine l-a vrut mort şi ce rol are teoria lui Pacepa?
Controversa din jurul asasinării lui Kennedy. Cine l-a vrut mort şi ce rol are teoria lui Pacepa?
Dan Diaconescu vorbește, în premieră, despre morțile suspecte care au împărțit România în două | EXCLUSIV Altceva cu Adrian Artene
Dan Diaconescu vorbește, în premieră, despre morțile suspecte care au împărțit România în două | EXCLUSIV Altceva ...
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?